Deschidere dosar de dauna RCA – ghid complet actualizat

cropped logo mic patrat rotit.png

By asignet

iulie 31, 2026

verificat de Adrian - specialist asigurari

0 comments

Un dosar de dauna RCA este format din toate documentele necesare pentru evaluarea daunelor si acordarea despagubirilor in cazul unui accident rutier produs din vina unui sofer care are asigurare auto valabila. 

Acesta trebuie deschis de catre pagubit cat mai curand dupa producerea evenimentului rutier, prin notificarea asiguratorului soferului vinovat si depunerea documentelor necesare.

In prezent, procedura de deschidere a acestui dosar este tot mai digitalizata, majoritatea asiguratorilor oferind notificare online, incarcare electronica a documentelor si fotografiilor, precum si urmarirea statusului dosarului online.

Daca parcurgi acest articol vei putea afla:

  • cand se poate deschide un dosar de dauna RCA;
  • ce acte sunt necesare; pentru solutionarea dosarului;
  • unde si cum poate fi deschis un dosar de dauna;
  • cat dureaza solutionarea dosarelor de dauna RCA;
  • cum procedezi daca apar probleme in solutionarea favorabila a dosarului.

Din experienta noastra:

Am observat ca multi soferi cred ca deschiderea unui dosar de dauna greu de facut si dureaza mult. In realitate, daca ai toate documentele pregatite si urmezi pasii corecti, procedura se face rapid si la multi asiguratori, merge online.

Pe scurt:

  • Dosarul de dauna RCA se deschide la asiguratorul persoanei vinovate de accident.
  • Documentele necesare sunt: actul de identitate, certificatul de inmatriculare (talonul), polita de asigurare RCA a vinovatului, permisul de conducere si constatarea amiabila sau procesul-verbal al Politiei.
  • In cele mai multe cazuri, notificarea daunei poate fi facuta online.
  • Dupa constatarea avariilor, asiguratorul analizeaza dosarul si propune modalitatea de despagubire.
  • Respectarea pasilor prezentati in acest ghid ajuta la solutionarea mai rapida a dosarului de dauna.

Ce este un dosar de dauna RCA?

Dosarul de dauna RCA este ansamblul documentelor necesare pentru constatarea, evaluarea si solutionarea unei daune produse in urma unui accident rutier acoperit de o polita de asigurare RCA. 

Prin intermediul acestui dosar, firma de asigurari cerceteaza evenimentul rutier, stabileste valoarea prejudiciului si aproba plata despagubirii sau reparatia autovehiculului pentru persoana pagubita.

Rolul unui astfel de dosar este de a documenta accidentul rutier si de a permite firmei de asigurari sa verifice circumstantele in care acesta s-a produs, responsabilitatea partilor implicate si valoarea daunelor in vederea acordarea despagubirilor.

Dosarul de dauna auto se deschide urmare a solicitarii pagubitului, adica proprietarul vehiculului avariat sau de imputernicitul acestuia iar despagubirea se solicita de la asiguratorul RCA al soferului vinovat.

Pagubitul este persoana care a suferit prejudiciul in urma accidentului si are dreptul la despagubire prin polita RCA a celuilalt sofer iar vinovatul este persoana care a provocat accidentul, iar polita sa RCA acopera daunele produse tertilor.

Exemplu practic: O masina este lovita din spate la semafor de un alt autoturism. Soferul care a provocat accidentul este vinovat, iar cel al carui autoturism a fost avariat este pagubitul.

Acesta din urma va initia procedura de despagubire la firma de asigurari la care soferul vinovat are polita RCA pentru evaluarea daunelor si obtinerea despagubirii sau efectuarea reparatiei.

Cine poate deschide dosarul de dauna?

Potrivit legislatiei, deschiderea unui dosar de dauna RCA poate fi facuta de persoana indreptatita sa solicite despagubirea sau de un reprezentant al acesteia. In practica, exista mai multe categorii de persoane care pot initia procedura.

Pagubitul

In majoritatea cazurilor, procedura este initiata de catre pagubit, adica persoana care a suferit prejudiciul in urma accidentului rutier. Acesta va solicita constatarea daunelor si despagubirea de la asiguratorul RCA al soferului vinovat, prezentand documentele necesare si informatiile privind accidentul.

Proprietarul vehiculului

Daca persoana care conducea masina nu este si proprietarul acesteia, dosarul poate fi deschis de proprietarul vehiculului avariat. Acesta este titularul si poate solicita despagubirea pentru repararea masinii, cu respectarea conditiilor impuse de asigurator.

Persoana imputernicita

Un dosar de dauna poate fi deschis si prin intermediul unei persoane imputernicite. Aceasta actioneaza in numele pagubitului sau al proprietarului vehiculului, pe baza unei imputerniciri notariale, si poate depune documentele, participa la constatarea daunelor si discuta cu firma de asigurari pe parcursul solutionarii dosarului.

Firma de leasing

Exista si situatia in care masina pagubitului este cumparata in leasing si este utilizat in baza unui contract de leasing, astfel ca proprietarul legal al vehiculului este societatea de leasing. 

In acest caz, in functie si de prevederile contractului de leasing, cererea de despagubire fi deschis de catre utilizator, de firma de leasing sau prin colaborarea dintre cele doua parti.

In astfel de situatii, este recomandat ca utilizatorul sa informeze imediat societatea de leasing dupa producerea accidentului si sa urmeze instructiunile primite de la aceasta pentru instrumentarea dosarului.

Situatie intalnita foarte des:

Cea mai frecventa intrebare pe care o primim este daca dosarul poate fi deschis si atunci cand masina este in leasing sau este utilizata de alta persoana decat proprietarul. In principiu, DA, insa pot fi necesare documente suplimentare.

In ce situatii se deschide un dosar de dauna RCA?

Un dosar de dauna RCA se deschide de fiecare data cand exista o dauna ca urmare a unui accident rutier provocat de un sofer a carei masina detine o asigurare RCA valabila. 

Scopul acestui dosar de dauna este sa se evalueze daunele provocate si sa fie acordate despagubirile conform prevederilor legale. Cele mai frecvente situatii in care este necesara deschiderea unui dosar de dauna sunt:

Accident intre doua vehicule

Cea mai frecventa situatie care duce la deschiderea unui dosar de dauna auto, pe asigurarea RCA, este coliziunea (accidentul) dintre doua autovehicule. 

In mod firesc, unul dintre soferi este responsabil pentru producerea accidentului iar soferul pagubit poate deschide procedurii de despagubire la asiguratorul RCA al soferului vinovat pentru repararea autoturismului avariat.

Avarie in parcare

O alta situatie in care poate fi deschis dosar de dauna RCA este atunci cand un autoturism stationat este lovit intr-o parcare, cu conditia ca autorul sa fie identificat si sa existe o polita RCA valabila.

Proprietarul vehiculului avariat in parcare va poate solicita despagubirea prin deschiderea unui dosar de dauna.

Lovire din spate

Accidentele rutiere in care una dintre masini este lovita din spate sunt cele mai frecvente cazuri pentru care se solicita despagubiri prin polita de raspundere civila auto (RCA).

De regula, raspunderea vina apartine soferului care nu a pastrat distanta corespunzatoare fata de vehiculul din fata, iar pagubitul (cel lovit in spate) poate solicita despagubirea prin deschiderea dosarului de dauna.

Daune materiale

Dosarul de dauna RCA se deschide atunci cand in urma accidentului s-au produs exclusiv pagube materiale, cum ar fi avarierea caroseriilor, geamurilor, oglinzilor, elementelor de iluminare sau a altor bunuri afectate in urma impactului.

Daune multiple

In accidentele rutiere in care sunt implicate mai multe masini sau sunt avariate si alte bunuri (garduri, imobile, parapeti etc.), fiecare persoana prejudiciata poate avea dreptul sa deschida un dosar de dauna RCA la firma de asigurari a vinovatului, pentru evaluarea si recuperarea prejudiciilor.

Accidente fara victime

Atunci cand accidentul rutier auto s-a soldat doar cu pagube materiale, fara persoane ranite, deschiderea dosarului de dauna RCA reprezinta procedura obisnuita pentru obtinerea despagubirilor. 

In functie de circumstantele in care s-a produs, evenimentul rutier poate fi solutionat prin constatare amiabila sau, dupa caz, pe baza documentelor emise de autoritatile competente, respectiv Politie.

Daca accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale, iar soferii sunt de acord asupra modului in care s-a produs evenimentul, acesta poate fi solutionat prin completarea formularului de constatare amiabila

In celelalte situatii, cum ar fi existenta victimelor, neintelegerea dintre parti sau alte cazuri prevazute de lege, este necesara implicarea autoritatilor competente, respectiv proces verbal de constatare de la Politie.

Documente necesare pentru deschiderea unui dosar de dauna

Pentru deschiderea unui dosar de dauna RCA, firma de asigurari a vinovatului va solicita depunerea unui set de documente care-i vor permite sa identifice persoanele implicate, sa verifice existenta asigurarii si sa evalueze corect prejudiciul. 

Lista exacta cu documentele solicitate  poate varia usor de la un asigurator la altul, insa documentele de mai jos sunt cerute aproape intotdeauna in cadrul procedurii de despagubire.

Buletinul (cartea de identitate)

Actul de identitate al persoanei care solicita despagubirea (buletin sau carte de identitate) este necesar pentru verificarea identitatii si a calitatii acesteia de pagubit, proprietar sau reprezentant imputernicit.

Permisul de conducere

Permisul de conducere al soferului implicat in accident este un alt document solicitat intotdeauna si se cere pentru confirmarea identitatii conducatorului auto si verificarea datelor din documentele accidentului.

Certificatul de inmatriculare

Certificatul de inmatriculare al vehiculului avariat este necesar pentru identificarea autoturismului si verificarea datelor tehnice ale acestuia, date care vor influenta decisiv valoarea despagubirii.

Polita RCA a vinovatului

Polita RCA a vehiculului vinovat este documentul care sta la baza solicitarii despagubirii. In multe cazuri, asiguratorul poate verifica existenta politei in bazele de date disponibile, insa ca masura de siguranta este necesar sa fie depusa la dosar.

Constatare amiabila sau proces-verbal

In functie de cum s-a intamplat accidentul, amploarea acestuia si modul in care a fost constatat, este necesar formularul de constatare amiabila completat si semnat de ambii soferi sau procesul-verbal emis de autoritatile competente (Politie).

Fotografii cu accidentul

Fotografiile realizate imediat dupa accident pot reprezenta dovezi importante privind pozitia vehiculelor, amploarea avariilor si imprejurarile producerii evenimentului. 

In ultimii ani, odata cu digitalizarea tuturor proceselor, multe companii de asigurari permit incarcarea acestora direct prin platformele online sau aplicatiile mobile.

Imputernicirea (daca este cazul)

Daca dosarul este deschis de o alta persoana decat proprietarul sau pagubitul, este necesara o imputernicire notariala prin care aceasta este autorizata sa actioneze in numele persoanei indreptatite (pagubitul).

Alte documente solicitate

In functie de particularitatile dosarului de dauna care urmeaza sa fie deschis, compania de asigurari poate solicita si alte documente, precum contractul de leasing, certificatul de mostenitor, documente privind reprezentarea legala, devize de reparatie, facturi sau orice alte acte necesare pentru solutionarea corecta a dosarului.

Greseala pe care o vedem de foarte multe ori in practica

Multi soferi fac constatarea fara toate documentele necesare sau cu fotografii neclare ale accidentului. Acest lucru poate duce la solicitarea unor documente suplimentare si automat la intarzierea obtinerii despagubirii.

Tabel documente necesare la deschidere dosar de dauna RCA

Pentru a identifica mai usor documentele de care aveti nevoie atunci cand deschideti un dosar de dauna RCA, va recomandam sa consultati tabelul de mai jos cu documentele necesare.

Document

Obligatoriu

Observatii

Buletin (carte de identitate)

Da

Necesar pentru identificarea solicitantului.

Permis de conducere

Da, in majoritatea cazurilor

Solicitat pentru identificarea soferului implicat.

Certificat de inmatriculare

Da

Identifica vehiculul avariat.

Polita de asigurare RCA

Da

Poate fi solicitata sau verificata electronic de asigurator.

Constatare amiabila sau proces-verbal

Da

Se prezinta unul dintre cele doua documente, in functie de situatie.

Fotografii ale avariilor

Recomandat

Ajuta la evaluarea rapida a daunelor si pot fi solicitate de asigurator.

Imputernicire

Doar daca este cazul

Necesara cand dosarul este depus de un reprezentant.

Alte documente solicitate

Daca este cazul

Pot fi cerute in functie de tipul daunei sau de situatia juridica a vehiculului.

Stiati ca?

In multe situatii, dosarul de dauna poate fi deschis online, fara deplasare la sediul asiguratorului. Totusi, fiecare firma de asigurari are propriile proceduri si poate solicita documente suplimentare, in functie de circumstantele accidentului.

Cum deschizi un dosar de dauna RCA – toti pasii explicati

Pentru a deschide dosarul de dauna, trebuie sa parcurgeti cativa pasi, de la anuntarea accidentului si constatarea avariilor pana la repararea autoturismului si plata despagubirii. 

Procedura poate sa fie usor diferita in functie de fiecare firma de asigurari si de complexitatea accidentului, iar o parte dintre pasi poti fi facuti online, dar aproape intotdeauna, etapele sunt urmatoarele:

Pasul 1 - Anuntarea accidentului

Ce trebuie facut:

Primul pas este sa anunti asiguratorul RCA al vinovatului cu privire la producerea accidentului si sa soliciti deschiderea dosarului de dauna. Acest pas poate fi facut telefonic sau online si este important sa aveti pregatite documentele accidentului, precum constatarea amiabila sau procesul-verbal emis de autoritati.

Cat dureaza:

Notificarea accidentului pentru deschiderea dosarului de dauna dureaza, de regula, cateva minute, in functie de modalitatea aleasa (telefonic sau online) si daca dispuneti de toate informatiile necesare.

Greseli frecvente:

Cele mai des intalnite greseli care se pot face la acest pas sunt: amanarea notificarii accidentului, furnizarea unor informatii incomplete sau incorecte, lipsa documentelor necesare sau efectuarea unor reparatii inainte de constatarea daunelor.

Pasul 2 – Programarea pentru constatarea daunelor

Ce trebuie facut:

Dupa ce s-a facut notificarea daunei, firma de asigurari stabileste modalitatea si momentul constatarii. In functie de firma de asigurari si de tipul daunei, constatarea poate avea loc la un centru specializat, prin deplasarea unui inspector sau, in anumite situatii, online, de la distanta.

Cat dureaza:

Programarea poate dura de la cateva zile pana la mai mult, in perioade aglomerate. Durata depinde de disponibilitatea inspectorului, locatie si numarul de solicitari. De obicei constatarea daunelor se face in circa o saptamana de la notificare.

Greseli frecvente:

Si la acest pas exista anumite greseli care se pot face, respectiv: neprezentarea la data stabilita pentru constatare,  alegerea unei locatii nepotrivite, lipsa masinii avariate la constatare sau neprezentarea tuturor documentelor necesare.

Pasul 3 – Depunerea tuturor documentelor necesare

Ce trebuie facut:

Trebuie transmise documentele solicitate de catre asigurator, precum actul de identitate, certificatul de inmatriculare, permisul de conducere, polita RCA, constatarea amiabila sau procesul-verbal si fotografiile daunelor, plus, dupa caz, alte documente suplimentare.

Cat dureaza:

Daca aveti toate documentele pregatite, depunerea sau transmiterea lor poate fi facuta rapid, inclusiv online, acolo unde asiguratorul ofera aceasta optiune.

Greseli frecvente:

Ar fi de preferat sa evitati sa comiteti anumite greseli la acest pas, cele mai des intalnite fiind: documente lipsa sau imposibil de citit (ilizibile), fotografii neclare, transmiterea unor informatii contradictorii, ignorarea solicitarilor suplimentare ale asiguratorului.

Pasul 4 – Constatarea daunelor

Ce trebuie facut:

Inspectorul de daune al firmei de asigurari face inspectia autoturismul pagubit si consemneaza avariile produse in urma accidentului. Se realizeaza fotografii si se intocmeste documentul de constatare, pe baza caruia poate fi continuata procedura de reparatie si despagubire.

Cat dureaza:

O constatare propriu-zisa poate dura de la cateva minute pana la zeci de minute sau mai mult, in functie de gravitatea accidentului si complexitatea avariilor la masina.

Greseli frecvente:

Sunt cateva greseli importante care trebuie evitate la acest pas, greseli care pot influenta decisiv valoarea despagubirilor, respectiv: repararea sau demontarea unor elemente inainte de constatare, omiterea unor avarii vizibile sau neinformarea asiguratorului despre eventuale daune suplimentare constatate ulterior.

Stiati ca?

Cele mai multe intarzieri in solutionarea unui dosar de dauna nu sunt cauzate de procesul de constatare, ci de lipsa unor documente sau de completarea incorecta a acestora. 

Pasul 5 – Optarea pentru reparatie in regie proprie sau reparatie in service auto

Ce trebuie facut:

Dupa constatarea daunelor, pagubitul poate opta, in functie de situatia concreta si de procedura aplicabila, pentru repararea autoturismului intr-un service sau pentru a primi despagubire pentru reparatia masinii in regie proprie. 

Reparatia in service presupune efectuarea lucrarilor de catre o unitate reparatoare, in timp ce regia proprie presupune primirea despagubirii si gestionarea reparatiei pe cont propriu.

Cat dureaza:

Alegerea poate fi facuta dupa finalizarea constatarii si stabilirea modalitatii de despagubire, de regula este o decizie imediata care poate fi luata in cateva secunde de catre persoana pagubita.

Greseli frecvente:

Sunt cateva lucruri de care trebuie tinut cont si la acest pas, pentru a evita greseli precum: alegerea unei variante fara verificarea conditiilor de despagubire sau neclarificarea cu asiguratorul a procedurii aplicabile in cazul reparatiei in regie proprie.

Pasul 6 – Alegerea service-ului

Ce trebuie facut:

Dupa constatare, daca pagubitul alege varianta despagubirii pentru reparatie in regie proprie, firma de asigurari ii va vira suma agreata in cont, urmand ca dauna sa fie considerata rezolvata (dupa ce primeste banii pagubitul isi repara masina unde doreste si cum doreste).

Daca proprietarul poate alege reparatia in service, acesta va alege unitatea reparatoare in care doreste sa repare masina, inainte de inceperea lucrarilor este recomandat sa verifici ce documente sau aprobari sunt necesare din partea asiguratorului.

Cat dureaza:

Alegerea unui service auto pentru reparatie poate fi facuta imediat, insa programarea efectiva pentru reparatie depinde de disponibilitatea unitatii reparatoare si de complexitatea lucrarilor.

Greseli frecvente:

Ca si greseli frecvente la acest pas se pot mentiona: alegerea unui service fara verificarea procedurii de decontare, inceperea reparatiei inainte de clarificarea documentelor sau presupunerea ca orice cost suplimentar va fi automat acoperit.

Pasul 7 – Reparatia masinii

Ce trebuie facut:

Service-ul auto ales efectueaza lucrarile necesare pentru reparatia masinii, conform documentelor de constatare si procedurii de despagubire. Daca in timpul reparatiei sunt identificate avarii suplimentare, acestea trebuie documentate si comunicate firmei de asigurari pentru evaluare si aprobare a efectuarii acestora.

Cat dureaza:

Durata reparatiei poate varia de la cateva zile la cateva saptamani, in functie de service-ul auto ales,  gravitatea daunelor masinii,  disponibilitatea pieselor necesare reparatiei si a volumul de lucrari care trebuie efectuate.

Greseli frecvente:

Cele mai uzuale greseli care se pot face la aceasta etapa sunt: inceperea unor lucrari suplimentare aprobarea lor de catre asigurator, lipsa comunicarii intre service si asigurator ori ignorarea termenelor sau solicitarilor transmise de asigurator.

Pasul 8 – Plata despagubirii

Ce trebuie facut:

Dupa stabilirea valorii  despagubirii si indeplinirea conditiilor necesare, firma de asigurari efectueaza plata pentru reparatie, service-ului auto care a efectuat reparatia, conform procedurii aplicabile.

Cat dureaza:

Daca sunt indeplinite conditiile legale, despagubirea se plateste in maximum 10 zile de la expirarea termenului de 30 de zile de la depunerea cererii de despagubire, cu conditia ca toate documentele necesare sa fi fost depuse.

Acelasi termen de plata a despagubirilor se aplica si pentru reparatia in regie proprie (vezi Pasul 5) dar in practica, in acest caz firma de asigurari plateste mult mai rapid despagubirea, tocmai pentru ca de obicei e mai mica decat costul reparatiilor in service pentru dauna respectiva..

Greseli frecvente:

Sunt unele erori care se pot face si la acest pas si este important sa stim despre ele: lipsa documentelor necesare pentru plata,diferente intre suma ofertata si costul reparatiei sau nerespectarea solicitarilor suplimentare ale asiguratorului.

Clarificare Importanta: Durata totala a procesului de despagubire nu este aceeasi mereu, difera de la situatie la situatie in functie de complexitatea cazului, modul in care sunt transmise documentele necesare si firma de asigurari care o solutioneaza.

Tocmai de aceea, tot mai multi dintre soferi aleg sa adauge clauza de decontare directa la RCA pentru ca in caz de dauna sa poata solicita instrumentarea dosarului la propriul asigurator asa cum iti permite aceasta clauza.

Iata cum decurge, in practica, deschiderea unui dosar de dauna RCA intr-o situatie obisnuita:

Presupunem ca Andrei este implicat intr-un accident rutier in care un alt sofer este vinovat. Cei doi completeaza  amiabila, iar Andrei face fotografii ale avariilor si ale locului accidentului. In aceeasi zi, acesta notifica online compania de asigurari RCA a persoanei vinovate si transmite documentele solicitate. Dupa programarea constatarii, inspectorul evalueaza avariile, iar Andrei isi repara autovehiculul in service-ul ales de el.

Ce te sfatuim noi:

Daca masina avariata poate fi deplasata in siguranta, este bine sa faceti cat mai multe fotografii imediat dupa accident (de la fata locului si cu avariile). Aceste pot conta enorm daca ulterior apar neclaritati privind avariile.

Unde puteti deschide dosarul de dauna RCA?

In functie de asigurator si de optiunile disponibile, dosarul de dauna RCA poate fi deschis prin mai multe canale. Alegerea variantei potrivite depinde de tipul accidentului, de documentele pe care le aveti la dispozitie si firma de asigurari.

Deschidere dosar de dauna RCA online

Toti asiguratorii permit si chiar incurajeaza notificarea si deschiderea dosarului de dauna direct online, prin formularele pe care le au disponibile pe site-ul propriu. 

In formularul de notificare dauna auto online de pot transmite datele despre accident, documentele si fotografiile daunelor fara sa te deplasezi la un centru de daune. Este o varianta rapida si utila mai ales pentru accidentele cu pagube materiale.

Deschidere dosar de dauna RCA in centrul de daune

Dosarul de dauna RCA poate fi deschis si la un centru de daune al firmei de asigurare a pagubitului, asta in conditiile in care gasiti in orasul dumneavoastra sau in apropiere un astfel de centru de daune. 

In acest caz, documentele sunt verificate, iar autoturismul poate fi programat pentru constatarea avariilor. Aceasta varianta poate fi utila atunci cand exista daune mai complexe sau cand preferi sa discuti direct cu un inspector de daune.

Deschidere dosar de dauna RCA prin aplicatia asiguratorului

Cele mai bune firme de asigurari auto pun la dispozitie aplicatii mobile prin care puteti notifica accidentul, transmite fotografiile si documentele necesare, programa constatarea si urmari statusul dosarului.

In functie de asigurator, fiecare aplicatie de mobil are particularitatile ei si ofera anumite functionalitati, dar pentru cei obisnuiti cu tehnologia, aceasta varianta este de multe ori una care e de luat in calcul.

Deschidere dosarului de dauna prin brokerul de asigurari

In cazul in care ai cumparat polita RCA printr-un broker, acesta te poate ajuta cu informatii despre procedura si, in functie de serviciile oferite, te poate indruma in procesul de notificare a daunei. 

In principiu, chiar si cu indicatiile agentului sau brokerului de asigurari, deschiderea efectiva a dosarului si gestionarea constatarii se realizeaza conform procedurii stabilite de asigurator.

Sfat practic: Inainte de a incepe procedura despagubirii pe polita RCA, verificati site-ul sau aplicatia asiguratorului pentru a vedea ce variante de notificare si ulterior gestionare sunt disponibile. Daca se poate deschide dosarul online, aceasta optiune poate reduce timpul necesar pentru depunerea documentelor si programarea constatarii.

In cat timp trebuie deschis dosarul de dauna RCA?

Notificarea daunei pe asigurarea RCA trebuie facuta cat mai rapid dupa producerea accidentului, pentru a va asigura ca dosarul va fi solutionat fara intarzieri este necesar sa respectati toate termenele prevazute in procedura firmei de asigurare care instrumenteaza dosarul de dauna.

Ca si termene legale, potrivit legii nr. 132/2017, asiguratul trebuie sa isi notifice asiguratorul RCA cu privire la producerea accidentului in termen de 5 zile lucratoare de la producerea acestuia.

Pentru pagubit, legea nu stabileste acelasi termen de 5 zile pentru deschiderea dosarului. Aceasta are dreptul sa inainteze cererea de despagubire catre asiguratorul RCA al persoanei vinovate dar legea nu prevede un termen anume pentru asta.

Dupa depunerea cererii de despagubire, firma de asigurare RCA are la dispozitie 30 de zile pentru a transmite o oferta de despagubire sau, in caz contrar, pentru a comunica motivele pentru care cererea este respinsa total sau partial.

Recomandarea practica pentru pagubit este sa anunte dauna cat mai curand posibil, in primele zile dupa accident, astfel, fotografiile, documentele si informatiile despre producerea accidentului sunt mai usor de verificat, iar constatarea daunelor poate fi facuta usor si rapid.

Intarzierea initierii procedurii nu inseamna automat ca se pierde dreptul la despagubire, dar amanarea poate complica solutionarea dosarului, pentru ca pot sa apara dificultati in stabilirea circumstantelor accidentului sau in documentarea avariilor.

In concluzie, recomandarea noastra este este sa fie deschis dosarul de dauna cat mai repede dupa accident, sa fie pastrate toate documentele si fotografiile cu accidentul si sa se urmeze intocmai procedura indicata de asigurator. 

Cat timp dureaza solutionarea dosarului de dauna RCA?

Durata solutionarii cererii de despagubire pe polita RCA poate fi diferita in functie de complexitatea accidentului rutier, documentele disponibile, durata constatarii si reparatiei, precum si de procedura de lucru a asiguratorului. 

In cazul unei daune simple, finalizarea procedurii se poate face foarte rapid, in timp ce dosarele complexe, mai ales cele si cu vatamari corporale nu doar cu daune materiale, pot sa dureze mai mult timp.

Cronologia solutionarii unui dosar de dauna RCA este urmatoarea:

ACCIDENT

Notificarea daunei

Constatarea avariilor

Analiza si aprobarea despagubirii

 Reparatia autoturismului

 Plata despagubirii

In tabelul de mai jos sunt prezentate schematic toate etapele instrumentarii unui dosar de dauna RCA, ce trebuie facut in fiecare etapa si care e durata aproximativa a fiecarui pas ce trebuie parcurs.

Etapa

Ce se intampla

Durata aproximativa

Notificarea daunei

Anunti asiguratorul si transmiti informatiile despre accident.

Cateva minute – cateva ore

Constatarea avariilor

Asiguratorul verifica autoturismul si consemneaza avariile.

De la cateva zile, in functie de programare

Aprobarea despagubirii

Sunt analizate documentele si se stabileste despagubirea.

Pana la 30 de zile de la cererea de despagubire, in conditiile legii

Reparatia autoturismului

Autoturismul este reparat in service sau se aplica modalitatea de despagubire aleasa.

Cateva zile – cateva saptamani

Plata despagubirii

Despagubirea este achitata conform procedurii aplicabile.

In conditiile termenelor legale

Pentru o speta simpla, fara neclaritati privind accidentul si cu documentele complete, solutionarea se poate face foarte rapid. In schimb, daca sunt necesare investigatii suplimentare, exista daune ascunse sau reparatia presupune comenzi de piese, durata solutionarii daunei poate sa fie mult mai mare.

Din experienta noastra:

In majoritatea cazurilor, intarzierile la despagubire nu apar din cauza firmei de asigurari, ci pentru ca lipsesc documente sau sunt necesare clarificari suplimentare. Un dosar complet inca de la inceput se solutioneaza rapid.

Se poate alege orice service auto pentru dauna?

in principiu, pagubitul are dreptul sa aleaga unitatea reparatoare la care doreste sa isi repare autoturismul iar firma de asigurari nu ar trebui sa impuna un anumit service auto ca singura optiune pentru efectuarea reparatiei. 

Alegerea service-ului de catre pagubit  poate fi facuta in functie de preferinte, locatie, disponibilitate, conditiile oferite de unitatea reparatoare, calitatea lucrarilor pe care le executa etc..

Pagubitul poate opta pentru un service pe care il considera potrivit pentru repararea masinii sale. Chiar daca firma de asigurari poate recomanda anumite unitati partenere, asta nu inseamna ca pagubitul este obligat sa-l aleaga.

Un service auto independent poate fi ales de catre pagubit chiar daca nu face parte din reteaua de service-uri partenere a firmei de asigurari, asiguratorul este obligat sa deconteze serviciile efectuate de acesta.

Pe de alta parte, service-urile auto partenere au, de regula, proceduri de colaborare cu asiguratorul, ceea ce duce simplificarea solutionarii cererii de despagubire, plus timpi de asteptare mult mai mici.

O varianta din ce in ce mai des utilizata este solutionarea dosarului de dauna cu despagubire in regie proprie. In acest caz, pagubitul primeste despagubirea agreata cu firma de asigurari conform procedurii aplicabile si se ocupa personal de repararea autoturismului.

Aceasta optiune poate fi utila daca pagubitul doreste sa aleaga singur service-ul sau modalitatea de efectuare a lucrarilor, in general cei care repara la service-uri mici sau profesionisti in care au incredere, si de obicei obtin preturi foarte bune.

Ce ii sfatuim pe clientii nostri:

Inainte de a lasa masina la service, solicita estimare despre cat dureaza reparatia si verifica daca service-ul are experienta in daune la respectiva firma de asigurari. Daca service-ul si firma de asigurari comunica bine, totul va dura putin.

Ce faci daca asiguratorul refuza plata daunei RCA?

Daca firma de asigurari refuza total sau partial plata despagubirii pentru dauna RCA, trebuie analizat motivul pentru care refuza si documentele pe baza carora a fost luata decizia. 

Aceasta situatie este una destul de rar intalnita in ultimul timp iar, in functie de situatie, exista mai multe modalitati prin care se poate contesta aceasta decizie de refuz.

Contestarea deciziei de refuz a platii daunei RCA

Daca firma de asigurari refuza sa plateasca despagubira conform documentelor dosarului, primul pas este sa solicitati companiei explicatii clare privind motivul refuzului sau al diminuarii despagubirii. 

Verifica oferta de despagubire primita de la asigurator, procesul-verbal de constatare si celelalte documente din cererea de depagubire, daca considerati ca decizia este nejustificata, transmiteti o contestatie scrisa si solicitati reconstatarea.

Reclamatie la autoritatile competente

Daca, in urma reconstatarii, problema nu este solutionata direct cu firma de asigurari, mai exista varianta de a depune o reclamatie la Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF). 

Reclamarea trebuie sa contina informatii despre dosarul de dauna, decizia asiguratorului si motivele pentru care consideri ca aceasta este incorecta. Este necesar sa pastrezi toate documentele si comunicarile purtate cu asiguratorul.

Expertiza independenta la dauna RCA

O alta varianta care poate fi luata in considerare, atunci cand exista neintelegeri privind valoarea daunei auto sau lucrarile necesare, poti apela la o expertiza independenta. 

Un specialist independent poate evalua separat avariile masinile si costurile de reparatie, iar raportul obtinut poate fi folosit pentru sustinerea contestatiei sau, dupa caz, intr-o procedura juridica (actiune in instanta).

Stiati ca?

Fotografiile realizate imediat dupa accident pot avea un rol decisiv in finalizarea dosarului de dauna si in cazul unui refuz de plata. Fotografiati toate avariile, pozitia autovehiculelor si, daca este posibil, locul producerii accidentului.

Actiune in instanta pentru despagubirea RCA

Daca disputa cu firma de asigurari nu poate fi solutionata pe cale amiabila (dupa reconstatare, reclamatie sau expertiza independenta), pagubitul se poate adresa instantei pentru recuperarea despagubirii considerate datorate. 

Inainte de introducerea unei actiuni in instanta, trebuie verificate toate documentele dosarului impreuna cu un avocat specializat in astfel de spete, mai ales atunci cand valoarea prejudiciului este mare sau cazul este complex.

Important: Un refuz al firmei de asigurari nu inseamna automat ca nu ai dreptul la despagubire. Solicita motivarea in scris a deciziei, pastreaza documentele din dosar si foloseste toate caile de contestare disponibile.

Sfaturi utile pentru o despagubire rapida

Pentru ca dosarul de dauna RCA sa fie solutionat cat mai rapid posibil,  este important, in primul rand, sa notificati dauna imediat dupa producerea ei, sa pastrati toate dovezile (pozele) cu accidentul, sa transmiteti documentele complete si sa respectati intocmai pasii indicati de asigurator. 

Checklist pentru o despagubire rapida

  • Fotografiati accidentul si daunele – Faceti fotografii clare cu pozitia vehiculelor, avariile produse si, daca este posibil, zona in care s-a produs accidentul. Acestea pot fi utile pentru documentarea evenimentului;
  • Notificati rapid dauna RCA - Nu asteptati multe zile dupa producerea accidentului, este recomandat ca persoana pagubita sa notifice dauna RCA chiar in ziua in care s-a produs, daca este posibil;
  • Pastrati toate documentele – Pastrati constatarea amiabila sau procesul-verbal de la Politie, actele vehiculului, documentele de identitate, fotografiile si orice comunicare primita de la asigurator sau service;
  • Nu reparati masina inainte de constatare – Nu faceti  reparatii si nu demontati componentelor avariate inainte ca firma de asigurari sa efectueze constatarea. In caz contrar, evaluarea prejudiciului poate fi ingreunata;
  • Cereti numarul cererii de despagubire – Dupa deschiderea dosarului de dauna, solicitati la asigurator numarul acestuia si pastrati-l, poate fi util atunci cand comunicati cu asiguratorul, service-ul sau alte persoane implicate;
  • Urmariti stadiul solutionarii dosarului – Verificati periodic stadiul dosarului (telefonic la asigurator sau online pe site sau aplicatie) si raspundeti rapid solicitarilor firmei de asigurari sau service-ului.

Sfat practic: Cu cat documentele sunt mai complete, iar informatiile transmise firmei de asigurari sunt mai clare, cu atat este mai mic riscul aparitiei unor solicitari suplimentare care pot intarzia solutionarea dosarului.

Din experienta asignet.ro:

In cei peste 20 ani de activitate si dupa consilierea a mii de soferi, am observat ca, in general, intazierile apar din graba: lipsa fotografiilor, documente incomplete sau inceperea reparatiilor inainte de constatarea daunelor.

Intrebari frecvente despre deschiderea unui dosar de dauna RCA

Pot deschide un dosar de dauna RCA online?

Da. Majoritatea firmelor de asigurari permit notificarea daunei online, prin completarea unui formular si incarcarea documentelor necesare. Asiguratorul poate solicita ulterior documente suplimentare sau programarea unei constatari.

Cat de repede trebuie deschis un dosar de dauna RCA?

Nu exista un termen anume. Este recomandat ca dosarul sa fie deschis cat mai repede dupa producerea accidentului. Notificarea rapida permite instrumentarea mai rapida a dosarului si reduce riscul aparitiei unor complicatii sau solicitari suplimentare din partea firmei de asigurari.

Pot deschide dosarul daca vinovatul nu anunta firma de asigurari?

Da. Persoana pagubita este cea care deschide dosarului de dauna chiar daca soferul vinovat nu contacteaza asiguratorul. Important este sa existe documentele care dovedesc producerea accidentului si raspunderea acestuia.

Dupa dauna, pot circula cu masina pana sa se faca de constatarea daunelor?

Daca masina este sigura pentru circulatie, poti merge cu ea. Totusi, este recomandat sa nu facireparatii inainte de constatarea daunelor de catre asigurator, deoarece acest lucru poate afecta evaluarea despagubirii.

Pot alege orice service pentru reparatia masinii?

Da. Pagubitul are dreptul legal sa aleaga unitatea reparatoare unde doreste efectuarea reparatiilor. Nu exista obligatia de a utiliza un anumit service recomandat de compania de asigurari.

Ce se intampla daca descopar alte avarii dupa efectuarea constatarii?

Daca sunt identificate avarii suplimentare care au fost provocate de acelasi accident, acestea trebuie comunicate cat mai repede firmei de asigurari. In functie de situatie, poate fi efectuata o constatare suplimentara.

Pot deschide dosarul daca accidentul s-a produs in alt judet?

Da. Dosarul de dauna poate fi deschis indiferent de judetul in care s-a produs accidentul, urmand procedura stabilita de firma de asigurari a soferului vinovat.

Ce fac daca masina nu mai poate fi deplasata?

Daca autovehiculul este nedeplasabil adica nu mai poate circula in siguranta, este recomandat sa contactati asiguratorul pentru a primi instructiuni privind constatarea si transportul acestuia. In functie de situatie, constatarea poate fi efectuata la locatia unde se afla masina sau la service.

Pot deschide dosarul daca accidentul a fost constatat prin amiabila?

Bineinteles ca da. Constatarea amiabila este unul dintre documentele utilizate pentru deschiderea dosarului de dauna, cu conditia ca formularul sa fie completat corect si semnat de ambii conducatori auto implicati.

Cat dureaza solutionarea unui dosar de dauna RCA?

Durata solutionarii depinde de complexitatea cazului, de documentele depuse si de eventualele verificari suplimentare. Daca dosarul este complet si nu exista neclaritati, procedura se desfasoara, de regula, foarte rapid.

Pot deschide un dosar de dauna RCA in weekend?

Da, multe firme de asigurari permit notificarea daunelor online, inclusiv in zilele de sambata si duminica. Daca este necesara constatarea autovehiculului, aceasta va fi programata conform programului agentului de constatare al firmei respective.

Este obligatorie prezenta vinovatului la deschiderea dosarului?

Nu. In majoritatea cazurilor, pagubitul deschide dosarul de dauna fara sa fie nevoie de prezenta soferului vinovat, daca detine documentele necesare care atesta producerea accidentului.

Pot deschide dosarul daca nu exista amiabila?

Da. Cu conditia ca accidentul sa fi fost constatat de Politie si sa existe un proces-verbal emis de catre Politie care sa poate fi utilizat pentru deschiderea dosarului de dauna.

Ce fac daca vinovatul accidentului nu are o asigurare RCA valabila?

Daca soferul vinovat nu detine o asigurare RCA valabila, despagubirea nu va fi obtinuta prin procedura obisnuita de dauna RCA. In astfel de situatii se aplica reguli speciale, iar pagubitul trebuie sa urmeze procedurile prevazute de legislatia in vigoare si sa apeleze la BAAR.

Pot verifica online stadiul dosarului de dauna?

Unele firmei de asigurari pun la dispozitie platforme online sau servicii de asistenta prin care poate fi verificat stadiul dosarului de dauna. Modalitatea de verificare difera de la o firma la alta.

Ce documente trebuie sa pastrez pana dupa finalizarea dosarului?

Este recomandat sa pastrezi toate documentele referitoare la accident, inclusiv constatarea amiabila sau procesul-verbal al Politiei, fotografiile realizate la locul accidentului, documentele transmise asiguratorului si orice corespondenta purtata pe durata solutionarii dosarului.

Pot repara masina inainte de aprobarea despagubirii?

Este recomandat sa nu se efecturze reparatii inainte de constatarea daunelor si de acordul companiei de asigurari. Reparatiile realizate prea devreme pot ingreuna evaluarea corecta a avariilor.

Ce se intampla daca masina este declarata dauna totala?

Daca autovehiculul este considerat dauna totala, firma de asigurari va calcula despagubirea conform prevederilor legale si conditiilor aplicabile cazului respectiv.

Pot deschide un dosar de dauna daca accidentul s-a produs in parcare?

Da. Daca exista un document care stabileste imprejurarile accidentului, precum constatarea amiabila sau procesul-verbal al Politiei, poate fi deschis un dosar de dauna RCA pentru accident in parcare.

Este obligatoriu sa merg la sediul societatii de asigurari?

Uneori da, alteori nu. Depinde de societatea de asigurari. Unii asiguratori permit transmiterea documentelor online si programarea constatarilor fara deplasari inutile. Procedura poate varia de la o companie la alta.

Daca urmeaza sa iti expire asigurarea RCA, iti recomandam sa compari preturile oferite de principalii asiguratori. Citeste cel mai bun ghid complet de cumparare RCA ieftin si fa o calculatie de pret pentru a obtine ofertele in maxim 2 minute.

Concluzii privind dosarul de dauna RCA

Deschiderea si solutionarea unui dosar de dauna RCA nu este un proces atat de complicat pe cat poate parea la prima vedere si daca respectati recomandarile din acest articol, tot procesul va fi foarte rapid si usor.

Asigurati-va ca parcurgeti pasii necesari, respectiv: notificarea accidentului, programarea constatarii daunei, depunerea documentelor, evaluarea daunelor, alegerea modalitatii de reparatie, efectuarea reparatiei si, dupa caz, plata despagubirii.

Pentru a nu avea intarzieri inutile, este important sa aveti documentele necesare, precum actele de identitate, permisul de conducere, certificatul de inmatriculare, polita de asigurare RCA, constatarea amiabila completata sau procesul-verbal si fotografii cu accidentul si avariile masinilor implicate.

Pagubitul are dreptul sa solicite despagubirea pentru prejudiciul produs si, sa aleaga unitatea reparatoare la care doreste sa efectueze reparatia, indiferent daca opteaza pentru reparatie in regie proprie sau reparatie in service.

De asemenea, daca firma de asigurari a vinovatului refuza sau diminueaza nejustificat valoare despagubirii pe care trebuie sa o plateasca, decizia poate fi contestata prin mai multe mijloace disponibile.

Respectarea termenelor prevazute in procedura de despagubire RCA de la firma de asigurari si transmiterea corecta si completa a documentelor sunt esentiale pentru o solutionare cat mai rapida a daunei.

Pentru a evita posibilele problemele, verificati informatiile si documentele necesare in procesul de despagubire si ramaneti in contact permanent cu firma de asigurari pentru urmarirea stadiului in care acesta evolueaza.

Articol actualizat permanent

Adaugati un comentariu!

Your email address will not be published. Required fields are marked

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}