Agresivitatea in trafic sanctionata de Codul Rutier

By asignet

aprilie 3, 2022

0 comments

Inceputul anului 2022 a adus o modificare a Codului Rutier mult asteptata de foarte multi soferi, urmare a acesteia, comportamentul agresiv in trafic este sanctionat, soferii agresivi putand fi amendati cu sume importante si chiar ramane fara permisul de conducere.

Prin Ordonanta Guvernului nr. 1/2022 pentru modificarea OUG 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, incepand cu data de 27 februarie 2022 intra in vigoare o serie de modificari la Codul Rutier.

Reamintim ca la sfarsitul lunii martie, mai multi senatori au initiat un proiect legislativ care daca va fi aprobat va duce la suspendarea permisului pentru soferii care nu-si platesc amenzile rutiere, o noua masura menita sa responzabilizeze conducatorii auto.

Cea mai importanta modificare este introducerea unui nou articol in Codul Rutier care interzice soferilor sa aiba un comportament agresiv in trafic atunci cand conduc pe drumurile publice.

Astfel, potrivit noului articol din Codul Rutier, se interzice conducatorilor de vehicule sa adopte un comportament agresiv in conducerea acestora pe drumurile publice.

Prin comportament agresiv se intelege efectuarea, pe drumul public, de catre conducatorul de vehicul, a uneia dintre urmatoarele manevre: 

  • deplasarea succesiva de pe o banda de circulatie pe alta sau de pe un rand pe altul, alternand din stanga in dreapta, in scopul depasirii unui sir de vehicule care circula in acelasi sens;
  • intoarcerea vehiculului prin folosirea franei de ajutor;
  • pornirea vehiculului de pe loc prin patinarea excesiva, in gol, a rotilor motoare;
  • circulatia cu vehiculul la o distanta foarte redusa fata de un alt vehicul, inaintea sau in spatele acestuia, cat si in lateral, ori reducerea brusca a vitezei de deplasare fara motiv intemeiat, de natura a intimida conducatorul acestuia;
  • folosirea repetata a semnalelor sonore si/sau luminoase de natura a obliga nejustificat conducatorul de vehicul care circula in fata sa sa elibereze banda de circulatie;
  • conducerea mopedului sau motocicletei avand in contact cu partea carosabila numai una dintre roti;
  • mersul cu spatele cu vehiculul in scopul intimidarii celorlalti participanti la trafic care circula in spatele acestuia;
  • realizarea intentionata a unui derapaj controlat al vehiculului in vederea intoarcerii sau rotirii acestuia;
  • conducerea intentionata a unui vehicul prin accelerarea repetata a motorului, de natura a stanjeni persoanele aflate in zona drumului public.

Toate aceste fapte sunt definite conform Codului Rutier drept comportament agresiv si vor fi sanctionate diferentiat in functie de consecinte, respectiv de gravitatea acestor fapte, astfel:

  • Soferii care se fac vinovati de comportament agresiv fara sa existe consecinte risca amenda de patru sau cinci puncte (580 sau 725 de lei), dar si suspendarea permisului timp de 30 de zile;
  • Soferii care se fac vinovati de comportament agresiv in urma caruia se produce un accident de circulatie cu pagube materiale risca amenda intre sase si opt puncte (intre 870 si 1.160 de lei) si suspendarea permisului auto pentru 60 de zile;
  • In ceea ce priveste soferii recidivisti pentru o fapta de comportament agresiv (cei care repeta fapta intr-un interval de sase luni de la restituirea permisului auto), perioada de suspendare a permisului auto va fi majorata automat cu 30 de zile.

Asadar, soferii care se comporta agresiv in trafic risca sanctiuni severe, o masura mai mult decat necesara daca avem in vedere modul in care se manifesta multi dintre soferi in traficul aglomerat al oraselor din Romania.

In Nota de fundamentare al Ordonantei sunt mentionate si principalele motive pentru care a fost necesara definirea si sanctionarea comportamentului agresiv in trafic:

In prezent, legislatia din domeniul circulatiei pe drumurile publice nu defineste expres comportamentul neadecvat in trafic al unui conducator de vehicul, care poate influenta siguranta circulatiei, poate pune in pericol viata sau integritatea corporala a persoanelor sau poate aduce prejudicii proprietatii publice ori private.

Comportamentul pe care trebuie sa-l manifeste in trafic participantii deriva din regulile de circulatie, precum si din obligatiile si interdictiile stabilite in sarcina acestora.

Pe fondul adoptarii unui comportament neadecvat in conducereavehiculelor pe drumurile publice au fost inregistrate numeroase evenimente rutiere cu consecinte deosebit de grave.

Pentru combaterea acestui fenomen tot mai des intalnit pe drumurile publice, este necesara definirea comportamentului agresiv, precum siintroducerea sanctiunilor corelative adoptarii acestui comportament.

In ultima vreme se observa o precocupare tot mai mare a Guvernului pentru siguranta rutiera, nu cu mult timp in urma a fost aprobata majorarea amenzilor pentru lipsa rovinietei, fiind stabilite noi sanctiuni contraventionale pentru circulatia fara rovinieta.

De semenea, este asteptata de ceva timp si o initiativa legislativa pentru cresterea amenzilor pentru conducerea fara asigurare RCA valabila, actualele valori ale amenzilor nefiind modificate de foarte multa vreme.

Recomandam tururor posesorilor de autovehicule sa verifice in permanenta starea obligatiilor legale pe care le au in legatura cu autoturismul pe care-l detin. Pe siteul nostru gasiti ghiduri despre verificarea online a valabilitatii RCA, verificarea ITP online sau verificarea rovinietei online.

Gasiti aceste articole folosind functia Search situata in bara de sus a siteului si asigurati-va, in permanenta ca aveti toate aceste documente in perioada de valabilitate pentru a nu rissca amenzi consistente.

In cazul in care v-a expirat sau urmeaza sa va expire asigurarea RCA, va invitam sa folositi cel mai nou si modern Comparator RCA Online prin intermediul caruia va asigurati ca gasiti asigurari auto ieftine pe care le puteti incheia online in cateva zeci de secunde.

Optati pentru a incheia online cea mai ieftina asigurare RCA, potrivit Normei RCA nr. 20/2017, asigurarea RCA este valabila si in format electronic, astfel o puteti pastra in telefon in format PDF sau imagine.

Ordonanta Guvernului nr. 1/2022 aduce si alte modificari Codului Rutier, pe langa sanctionarea comportamentului agresiv, care, conform Notei de Fundamentare a proiectului Ordonantei, se refera la:

  • se trece intr-o clasa superioara de contraventii fapta de a circula nejustificat cu un autovehicul pe banda de urgenta a autostrazii (de la 580 lei-725 lei la 1.305 lei -2.900 lei); totodata, sanctiunea contraventionala complementara privind punctele de penalizare (3 puncte de penalizare) se inlocuieste cu suspendarea exercitarii dreptului de a conduce pentru 90 de zile;
  • se introduce sanctiunea complementara a suspendarii exercitarii dreptului de a conduce pentru o perioada de 120 de zile pentru executarea pe autostrada a manevrei de intoarcere sau de mers inapoi, de a circula sau de a traversa de pe un sens de circulatie pe celalalt prin zonele interzise, respectiv prin zona mediana sau racordurile dintre cele doua parti carosabile, de a circula in sens contrar directiei de mers pe calea unidirectionala;
  • se introduce o noua majorare cu 30 de zile a perioadei de suspendare aplicate pentru savarsirea contraventiilor prevazute la art. 101 alin. (3) lit. d) si art. 102 alin. (4), daca prin aceasta s-a produs un accident de circulatie din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale;
  • se majoreaza sanctiunea contraventionala complementara de suspendare a exercitarii dreptului de a conduce de la 90 de zile la 120 de zile pentru nerespectarea regulilor la trecerea la nivel cu calea ferata;
  • se trece intr-o clasa superioara de contraventii fapta privind nerespectarea regulilor referitoare la efectuarea manevrei de depasire (de la 580 lei-725 lei la 870 lei - 1.160 lei); totodata, se majoreaza sanctiunea contraventionala complementara de suspendare a exercitarii dreptului de a conduce de la 30 de zile la 60 de zile;
  • se trece intr-o clasa superioara de contraventii, abaterea de la regulile privind depasirea, daca prin aceasta s-a produs un accident de circulatie din care aurezultat  avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale (de la 870 lei -1.160 lei la 1.305 lei -2.900 lei); totodata, se majoreaza sanctiunea contraventionala complementara de suspendare a exercitarii dreptului de a conduce de la 60 de zile la 90 de zile;
  • se trece intr-o clasa superioara de contraventii nerespectarea regulilor privind acordarea de prioritate (de la 580 lei-725 lei la 870 lei -1.160 lei); totodata, semajoreaza sanctiunea contraventionala complementara de suspendare a exercitarii dreptului de a conduce de la 30 de zile la 60 de zile;
  • se trece intr-o clasa superioara de contraventii fapta de a nerespecta regulile privind acordarea de prioritate, daca prin aceasta s-a produs un accident de circulatie din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale (de la 870 lei - 1.160 lei la 1.305 lei -2.900 lei); totodata, se majoreaza sanctiunea contraventionala complementara de suspendare a exercitarii dreptului de a conduce de la 60 de zile la 90 de zile;
  • se reglementeaza solutia de suspendare, de drept, a termenului de prescriptie de 6 luni pentru cumulul de 15 puncte de penalizare pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti;
  • se reglementeaza un nou prag de viteza, respectiv depasirea cu peste 70 km/h a limitei legale de viteza, pentru care se va aplica o perioada majorata de suspendare a exercitarii dreptului de a conduce, respectiv 120 de zile;
  • in cazul in care prin incalcarea regulilor de circulatie privind circulatia pe sens opus, conducerea sub influenta bauturilor alcoolice ori conducerea pe autostrada s-a produs un accident de circulatie din care a rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale perioada de suspendare a exercitarii dreptului de a conduce sa se majoreze cu 30 de zile;
  • se reglementeaza interdictia de a conduce un vehicul pe drumurile publice din Romania, urmare a condamnarii penale pentru savarsirea unor infractiuni la regimul rutier pe teritoriul Romaniei, pentru titularul de permis de conducere emis de o autoritate straina;
  • se stabilesc in concret datele de identificare ale persoanei careia i-a fost incredintat vehiculul pe care proprietarul/detinatorul mandatat trebuie sa le comunice la solicitarea politiei rutiere, precum si un termen in care acestea urmeaza a fi transmise;
  • se introduce o exceptie de la posibilitatea achitarii a jumatate din minimul amenzii in cazul savarsirii contraventiei prevazute la art. 102 alin. (1) pct. 14, constand in nerespectarea de catre proprietarul sau detinatorul mandatat al unui vehicul a obligatiei de a comunica, in termenul indicat in cuprinsul solicitarii politiei rutiere, datele de identificare ale persoanei careia i-a incredintat vehiculul pentru a-l conduce pe drumurile publice;
  • se modifica textul prevazut la art. 101 alin. (1) pct. 8 privind obligatiile si interdictiile conducatorilor de biciclete si trotinete electrice care constituie contraventii, in sensul eliminarii dispozitiilor de trimitere expresa catre anumite norme din cuprinsul OUG nr. 195/2002 si Regulamentului de aplicarea acesteia;
  • se reglementeaza reluarea de drept a perioadelor de suspendare a exercitarii dreptului de a conduce in mod succesiv, una in continuarea celeilalte;
  • se reglementeaza obligatia de a sustine testul de verificare a cunoasterii regulilor de circulatie atunci cand titularul permisului de conducere a fost implicat intr-un accident de circulatie din care a rezultat decesul sau vatamarea corporala a unei persoane, daca a fost incalcata o regula de circulatie prevazuta cu suspendarea dreptului de a conduce, iar instanta de judecata sau procurorul a dispus clasarea in conditiile art. 16 alin. (1) lit. b), e) si g) din Codul de procedura penala, renuntarea la urmarirea penala, renuntarea la aplicarea pedepsei sau amanarea aplicarii pedepsei, daca nu a fost dispusa obligatia prevazuta la art. 85 alin. (2) lit. g) din Codul penal ori incetarea procesului penal in conditiile art. 16 alin. (1) lit.e) si g) din Codul de procedura penala;
  • se elimina suprapunerea perioadelor de suspendare a exercitarii dreptului de a conduce;
  • se modifica conditiile in care poate fi sustinut testul de verificare acunoasterii regulilor de circulatie;
  • se clarifica aplicarea prevederilor art. 118 alin. (4) privind momentul reluarii de drept a executarii suspendarii dreptului de a conduce;
  • se reglementeaza posibilitatea titularilor de permise de conducere de a sustine testul de verificare a cunoasterii regulilor de circulatie la orice serviciu al politiei rutiere.

Sunt modificari menite sa sporeasca siguranta tuturor participantilor la trafic, chiar daca inasprirea sanctiunilor si a amenzilor poate parea ca are un substrat strict financiar pentru a colecta mai multi bani la buget, experienta altor state europene arata ca aceste masuri chiar au efect.

Pentru ca sunteti vizitator al siteului nostru de asigurari online ieftine, aveti la dispozitie, cele mai proaspete informatii din domeniul auto si din domeniul asigurarilor de orice fel.

In plus, aveti la dispozitie cele mai moderne instrumente pentru a va putea calcula si incheia online orice asigurare de care aveti nevoie, fie ca vorbim de asigurari RCA, CASCO, de calatorie, pentru locuinte, de sanatate si viata, pensii private, de asistenta rutiera sau asistenta tehnica, ROTR, malpraxis sau de raspundere legala (delictuala).

Incheierea asigurarii RCA ieftin online vine cu o serie de vantaje, deloc de neglijat, respectiv: disponibilitate non-stop, indiferent de ora si de zi platforma functioneaza si se pot emite polite RCA, avantajul consultarii tururor ofertelor si alegerii ofertei cele mai avantajoase, comoditate si evitarea birocratiei si drumurilor inutile precum si plata comoda si sigura cu cardul.

Informatiile prezentate in acest articol sunt menite sa lamureasca vizitatorii site-ului nostru despre ce inseamna comportament agresiv in trafic, cand se considera un sofer agresiv in trafic si ce amenzi risca soferii agresivi.

Adaugati un comentariu!

Your email address will not be published. Required fields are marked

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}